Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat de 32 de ani, cetățean al Republicii Kosovo, care, în data de 13 mai, în timp ce conducea un autoturism pe strada Andrei Șaguna, nu a păstrat o distanță corespunzătoare și a intrat în coliziune cu autoturism care se deplasa regulamentar. În urma verificărilor,...
Ieri, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că o persoană desfășoară activități cu conotații sexuale, într-un parc situat într-un cartier din municipiul Arad. În cel mai scurt timp la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Ordine Publică care au identificat persoana ca fiind un bărbat de...
Veste bună pentru elevii din municipiu şi părinţii lor: de luni se întorc în clase. Acest lucru este posibil având în vedere că astăzi, indicele de infectare a devenit 0,99 la mie. Conducerile unităţilor de învăţământ au început să dea sfoară-n ţară, anunţând diriginţii, profesorii şi părinţii că municipiul Arad...
Unul dintre subiectele abordate în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Local Municipal a fost cel al amenajării unui parc în Vlaicu. Răspunzând unei întrebări venite din partea unui consilier, primarul Călin Bibarţ a ţinut să menţioneze că a fost identificat un teren de 3,7 hectare. „Există un teren de...
Accident rutier în sensul giratoriu de la ieșire din Arad spre Oradea, unde un microbuz a intrat în plin în autoturismul care se deplasa în fața sa. În urma impactului, o femeie, pasageră în autoturism, a suferit răni ușoare. Coliziune între un microbuz și un autoturism, la ieșire din Arad...
Autorităţile locale au ales o metodă inedită pentru a scăpa de ciorile din municipiu. Este vorba despre „metoda bufniţa”. În arbori au început să fie amplasate figurine care rerezintă bufniţe pe post de... sperietori. „Experimentăm „metoda bufnița” ca să scăpăm de ciori! Încercăm metode de alungare a acestora cu ajutorul...
Trei autovehicule au fost implicate într-un accident în această dimineață, pe DN7. Șoferul unui TIR a intenționat să depășească o coloană de autovehicule, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus de mers. Accident cu două autocamioane și un autoturism, pe DN7, la Vladimirescu (VIDEO) În...
Comitetul Director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis diminuarea sporurilor de gardă, acordate medicilor din cadrul secțiilor non-Covid-19. Astfel, pentru gărzile efectuate în lunile mai și iunie 2021 medicii care efectuează gărzi în zona verde vor primi un spor de 40% în zilele lucrătoare și de 75%...
Programul "Rabla pentru electrocasnice" 2021 începe vineri, de la ora 10:00, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să se înscrie și să obţină unul sau mai...
Fundația Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 – 22 mai o serie de evenimente științifice și culturale Între 14 și 22 mai, România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic, dr. ing. Dumitru Prunariu, printr-o serie de evenimente științifice și culturale organizate...
Ziua naţională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste este marcată în 14 mai, în amintirea nopţii de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, care prevede că sărbătorirea anuală...
Performanță de excepție pentru două eleve românce, la Olimpiada Forumului Școlilor Militare Secundare din Europa. Două eleve de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-au clasat pe primul și al doilea loc la Olimpiada Forumului Școlilor Militare Secundare din Europa, conform monitorulsv.ro . Eleva sergent Daria...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru completarea articolului 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Legea prevede că, în cazul unei firme aflate în insolvenţă, faliment sau lichidare, administratorul sau lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaţiilor adeverinţele privind vechimea în muncă şi să înregistreze încetarea...
Animalele vor fi recunoscute de legea britanică drept ființe cu drepturi, a anunțat guvernul de la Londra, care urmează să introducă o serie de legi cuprinzătoare prin care să interzică practici precum exportul de animale vii sau vânătoarea de trofee, relatează The Guardian și BBC. Printre animalele protejate de viitoarea...
Doi alpinişti străini, un american şi un elveţian, au murit pe Muntele Everest, au anunţat joi organizatorii expediţiei din Nepal. Cei doi au murit din cauza epuizării. Ministerul Turismului din Nepal a anunţat reguli pentru limitarea numărului alpiniştilor care încearcă să ajungă în vârf. „Doi alpinişti au murit miercuri”, a...
Meteorologii au emis, joi, o alertă de vreme rea pentru toată țara, care va fi în vigoare până vineri seară. Alerta ANM a intrat în vigoare joi, la ora 10.00 și va fi în vigoare până vineri, ora 21.00. În acest interval, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va...
Primăria Municipiului Arad are în vedere refacerea zonei cuprinse între străzile Udrea, Mărțisor, Neculce și Ioan Alexandru. Lucrările se vor întinde pe durata a doi ani și se realizează prin programul de reparații și întreținere al municipalității. Constructorul contractat de muncipalitate lucrează în prezent la refacerea aleilor pietonale și...
Procurorii DNA au trimis în judecată doi dintre oficialii UTA-ei Arad, care sunt acuzați că ar fi mituit jucătorii altor echipe și un arbitru. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane, reprezentanți ai...
În premieră, o producție românească obține Marele Premiu la Gala Prix CIRCOM acordat de CIRCOM - European Association of Regional Television. Organizaţia reuneşte 376 de staţii TV din 38 de ţări şi premiază anual cele mai bune producţii ale acestora. Juriul internațional a decis că documentarul „Cum am trăit într-o...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad anunţă că face o anchetă după ce, pe reţele de socializare, au fost distribuite imagini video cu o femeie preluată de medici, iar martorii din filmare acuză că aceasta a fost bătută pe stradă de poliţişti pentru că nu ar fi purtat mască. Incidentul...