Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad au dat publicității metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021. Pentru anul şcolar 2020-2021, la nivelul judeţului Arad, în proiectul planului de şcolarizare, sunt prevăzute 185,6 clase pregătitoare (omogene şi simultane) şi 3.600 de locuri în clasele pregătitoare. Calendarul şi...
Consiliul Județean Arad a continuat demersurile de prevenire a corupției și de creștere a transparenței actului administrativ. În anul 2018 s-a depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă proiectul “Integritate prin transparenţă – ANTICOR ARAD”. Obiectivul general al proiectului a fost creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la nivelul...
Vă informam ieri cu privire la cazul studentului de la medicină împotiva căruia un număr mic de enoriaşi în frunte cu o pensionară au iniţiat o petiţie ce avea ca scop excluderea acestuia din altar pe motiv că este student la medicină. Faptul că acesta este student la medicină şi...
Astăzi, 26.02.2020, între orele 12:30-14:30, polițiștii din cadrul Serviciului și Biroului Rutier au organizat o acțiune pe raza de competență a municipiului Arad, pe linia impunerii unui climat de ordine și siguranță rutieră, depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză/ neacordarea priorității pietonilor/ nerespectarea culorii...
Până în acest moment nu există niciun cetățean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID-19, informează grupul de comunicare strategică. Buletinul informativ integral: Până în acest moment nu există niciun cetățean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19. În contextul...
Pentru anul şcolar 2020-2021, la nivelul judeţului Arad, în proiectul planului de şcolarizare, sunt prevăzute 185,6 clase pregătitoare (omogene şi simultane) şi 3600 de locuri în clasele pregătitoare. Calendarul şi Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021 au fost aprobate prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi...
Consilierii municipali sunt chemați, vineri, să reglementeze situația unei categorii mai aparte de cetățeni. Dacă proiectul va trece, pentru persoanele cu pricina s-a terminat cu domnia, vor fi duse la muncă cu Poliția Locală. Pe masa consilierilor se va afla un proiect de hotărâre cu privire la „modificarea Hotărârii Consiliului...
A doua proiecție de film pentru copii din acest an a fost programată la cinematograful din Grădiște, sâmbătă, 29 februarie 2020, când spectatorii sunt invitați să vadă animația „Clopoțica“ (Thinker Bell). Animația marca Disney prezintă pe marele ecran de la cinematograful din Grădiște povestea sosirii primăverii în Valea Ielelor, unde...
După două milenii, cel puţin o dată pe an, lumea creştină aminteşte de cea care a vorbit cu Mesia lângă fântâna lui Iacov din cetatea Sihar, în Samaria. ”În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui...
Companiile care comercializează produse şi echipamente de protecție din domeniul sănătății și securității în muncă riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri, în cazul în care Consiliul Concurenței va stabili că au majorat nejustificat prețurile. Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței, spune că la ora actuală...
Tinerii din Timișoara sunt așteptați cu sute de programe de studiu în UK de către instituțiile de învățământ britanice prezente la cel mai important târg educațional al începutului de an – World Education Fair (WEF), organizat la Hotel Timișoara, pe 28 februarie. Cu 9980 de studenți înscriși în marea lor...
Un tânăr de 17 ani este cercetat de polițiști pentru furt. Cât despre bunurile care i-au făcut cu ochiul, trebuie spus că acestea sunt în valoare de 800 de lei. „Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 17 ani, din Arad, care, la data de 9 februarie...
Dan Duma, președintele clubului de karate arădean, Banzai, organizează împreună cu Direcția Județeană de Sport Arad, cea de-a XXVII-a ediție a Cupei ce poartă numele clubului. ”Așteptăm echipe din India, Serbia, Ungaria, Bosnia Herțegovina. Estimăm un număr de aproximativ 600 de participanți”, declară sen sei Dan Duma. Concursul se desfășoară...
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență s-a întrunit luni seară sub conducerea ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, într-o ședință transmisă în teritoriu prin sistemul de videoconferință. De menționat că până în acest moment nu există nici un cetățean român contaminat cu coronavirus. „În cadrul conferinței de presă care a...
Consilierii municipali au fost convocați vineri, începând cu ora 10, să participe la o ședință publică extraordinară. Aceasta va avea loc în Sala Regele Ferdinad a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi sunt 28 de puncte, dintre care 27 de proiecte, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează....
Ultima s ăptămână a lunii februarie aduce pe scenele Teatrului Clasic „Ioan Slavici ” nu mai puțin de șase titluri. Este vorba despre spectacole dedicate atât publicului adult, cât și celor mai mici dintre spectatori. Astfel, miercuri, 26 februarie, de la ora 19.00, sala Studio a Teatrului Clasic adăpostește spectacolul...
Ultima săptămână din februarie vine cu temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Însă vremea frumoasă nu va dura mult. Astăzi, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă, cu maxime cuprinse între 7 grade Celsius în depresiuni și 18 grade în sud-vest. La noapte, vor...
”La ora actuală (luni, 24 ferbuarie, ora16,00) nu avem niciun pacient diagnosticat cu Coronavirus și nu există nicio suspiciune de infecție cu Coronavirus. Pentru siguranta pacienților internati in spital s-a decis întreruperea programului de vizită. Consultatiile in regim de ambulatoriu si in regim de spitalizare de zi se desfășoară după...
Recunosc, am urmărit evoluția UTA-ei , timp de aproape două sezoane , oarecum din umbră. Timpul meu care trebuia să-l împart cu școala sau cu delegările ca observator la meciurile din județ nu mi-a cam permis să urmăresc mai în de aproape întâlnirile jucătorilor arădeni. Sincer să fiu , nici...
Carantina este obligatorie pentru cei care vin din zone de risc maxim, iar spaţiile de carantinare de la nivelul fiecărui judeţ au toate condiţiile şi sunt păzite în exterior cu jandarmerie şi poliţie locală, a declarat la Digi24 secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru. „Carantina e obligatorie, s-a...