Toate știrile
Local Compania de Apă Arad și întâlnirea de lucru pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă
Compania de Apă Arad a găduit astăzi o nouă întâlnire între reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene (MFE), respectiv ai Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul MFE și reprezentanții Companiilor de apă din Regiunea de Vest: Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Valea Jiului și Arad care în perioada următoare...

27.09.2019

Local Bontalenti, brutăria de care te vei indrăgosti !
De aproape 2 ani de zile, brutăria Bontalenti este parte a scenei culinare, oferind locuitorilor înfometați, dar pretențioși, probabil cea mai bună pâine si cele mai delicioase produse de patiserie din zona de vest, chiar aici în Arad, pe strada Mărășești nr. 2 și în piaţa Mihai Viteazu. Brutăria reprezentă...

27.09.2019 1 comentarii

melthdesign.ro/
Local O arădeancă de 60 de ani a încercat să fure o femeie de 70 de ani
O arădeancă în vârstă de 60 de ani a încercat să îi fure portofelul unei femei cu 10 ani mai în vârstă. Din fericire, aceasta nu a reuşit, norocul fiind de partea femeii de 70 ani. Aceasta a fost prinsă în flagrant de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în staţia...

27.09.2019

Local Când se colectează la Pecica deşeurile electrice şi electronice
Primăria Orașului Pecica şi Asociația Română pentru Reciclare (RoRec) „dau undă verde la colectarea deșeurilor electrice şi electrocasnice”. Locuitorii orașului Pecica și ai satelor aparţinătoare Turnu și Sederhat sunt invitați să predea deșeurile electrice şi electronice cu ocazia acțiunii de colectare ce va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2019.  ...

27.09.2019

Local Acțiune pe rutieră, în municipiu
Ieri, polițiștii Serviciului și Biroului Rutier au desfășurat o acțiune pe raza municipiului, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă prevederile O.U.G. 195/2001 privind viteza legală, neacordarea de prioritate, deplasarea pe bicicletă sau alte abateri. În doar o oră...

27.09.2019

Local Ne-a părăsit istoricul și criticul de artă Horia Medeleanu
Horia Medeleanu istoric, critic de artă şi scriitor român, jurnalist cultural și „om al cetății” s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 86 de ani.
Născut pe 9 aprilie 1933 dintr-o familie de preoți, Horia Medeleanu a studiat la Universitatea  Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, formându-se cu profesori ca Virgil...

26.09.2019

Sport Marius Copil părăseste turneul de la Orleans
Perechea Marius Copil/Lukas Rosol a fost învinsă în minim de seturi, marţi seară, cu scorul identic de 6-4, 6-4, de olandezii Sander Arends/David Pel. Arădeanul şi partenerul său au pierdut după 66 de minute de joc Meciul a contat pentru prima etapă a probei de dublu din cadrul turneului challenger...

26.09.2019

Național Cei mai bogați candidați la prezidențiale
Până să ajungă la confruntarea pentru fotoliul de la Cotroceni, candidaţii par că s-au luat la întrecere în averi. Fie că au făcut bani din activităţi profesionale, au primit moşteniri sau au încheiat contracte cu statul, aspiranţii la cea mai înaltă funcţie în stat nu stau deloc rău la capitolul...

26.09.2019

Administratie Cazierul fiscal poate fi eliberat și prin Spațiul Privat Virtual
Potrivit reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad, serviciul electronic Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor înrolați o nouă facilitate: posibilitatea de a solicita şi de a primi, on-line, cazierul fiscal.
Cazierul fiscal poate fi eliberat și prin Spațiul Privat Virtual „Solicitarea se transmite prin intermediul Secțiunii «Solicitări/Eliberare documente/Certificat de...

26.09.2019

Local Percheziţii de amploare în toată ţara la o firmă de jocuri de noroc şi pariuri, inclusiv la Arad
La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române efectuează 59 de percheziţii, în București și 36 de județe, la reprezentanții unei societăți, care ar fi instalat și utilizat programe de calculator fără licență. La data de 25 septembrie 2019, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii...

25.09.2019

Local Viol, lipsire de libertate și tâlhărie în Vlaicu. Vezi ce s-a întâmplat cu bărbatul acuzat de săvârșirea acestor fapte
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au reținut un bărbat bănuit de viol, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată. Acesta a fost identificat de polițiști în mai puțin de 24 de ore de la sesizare. „La data de 24 septembrie a.c., o femeie a sesizat polițiștii Secției 1 Vlaicu...

25.09.2019

Local La Arad, păpușile ies în stradă și la...mall
Atențiune! Atențiune! Între 29 septembrie și 4 octombrie, la Arad, păpușile ies în stradă! Ele părăsesc confortul sălilor de teatru și își spun poveștile pe stradă și la... mall. Vorbim despre două spectacole din cadrul celei de a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de Animație „Euromarionete”. „ Vrem...

25.09.2019

Local Conducerea ULALA avertizează: „Atenție la instalațiile de încălzire!”
Având în vedere că sezonul rece bate la ușă, reprezentanții Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad îi sfătuiesc pe consumatorii casnici de energie termică în sistem centralizat să efectueze verificări ale instalațiilor de încălzire interioare, atât din apartamente cât și din părțile comune ale condominiilor, pentru a evita eventuale avarii...

25.09.2019

Local Terasele Aradului blocate de 50 de dinamovişti înaintea meciului cu UTA
Astăzi de la ora 16:30, pe stadionul "Motorul" din Arad, va avea loc meciul din şaisprezecimile Cupei României, UTA - Dinamo Bucureşti. Înainte de meci, suporterii câinilor s-au strâns la un bar din centrul Aradului de unde urmează să se deplaseze către stadion. Trecătorii au fost nevoiţi să se deplaseze...

25.09.2019

Național Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat falimentul. 600.000 de turiști din întreaga lume sunt blocați în vacanţe
Cea mai veche firmă de turism din lume a dat faliment în această dimineață, după ce planurile de ultimă oră pentru salvarea sa au eșuat.
Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat luni intrarea în faliment după ce a eşuat în cursul...

24.09.2019

Local O nouă acţiune de dezinsecţie şi deratizare în municipiu
Primăria Municipiului Arad demarează o nouă acţiune de dezinsecţie şi deratizare pe domeniul public. Tratamentul chimic privind dezinsecţia se va aplica terestru în perioada 25 -27 septembrie 2019, între orele 21:00 - 06:00, în funcţie de condiţiile meteorologice. Produsul folosit în acţiunea de dezinsecţie este Solfac ®Trio EC200 –insecticid lichid...

24.09.2019

Sport Mitu și-a făcut cadou trofeul de la Arad
Andreea Mitu a câștigat turneul internațional de tenis de la Arad, chiar de ziua sa de naștere. Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu a cucerit titlul în proba de simplu a turneului ITF de la Arad, dotat cu premii de 25.000 de dolari, după ce a învins-o cu 6-7 (5),...

24.09.2019

Local A lovit și a plecat! Vezi ce a făcut un timișorean în Arad
Șoferul unui automobil marca Toyota înmatriculat în județul Timiș, care a provocat luni, 23 septembrie 2019, o tamponare în zona centrală a orașului și apoi a părăsit locul faptei, este căutat de polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice și cei ai Serviciului Rutier al IPJ Arad.
Conducătorul...

24.09.2019

Local Ăștia ar trebui închiși și aruncată cheia: un tâlhar eliberat din pușcărie a încercat să violeze o femeie de 80 de ani
Efectele clemenței interesate de care au dat dovadă acoliții lui Dragnea produc efecte din ce în ce mai vizibile. Astăzi, un tâlhar proaspăt eliberat din pușcărie a fost prins de polițiștii locali pentru că a încercat să violeze o femeie de 80 de ani. „Un individ recent eliberat din Penitenciarul...

24.09.2019

Local Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au ridicat doi arădeni
Doi arădeni care au fost condamnaţi cu executare pentru infracţiunile săvârşite au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale. Primul, un bărbat de 45 de ani din Iratoşu, a fost ridicat de poliţişti deoarece acesta are de executat o pedeapsă de 8 luni de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare...

24.09.2019

melthdesign.ro/