Un deținut evadat în 2003 din Penitenciarul Arad se află în topul celor mai periculoși prădători sexuali întocmit de jurnaliștii de la Libertatea. Este vorba despre Alin Pintea Rezmiveș, care a fost dat în urmărire generală în urmă cu 20 de ani, dar nu a fost încarcerat nici în...
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în prima jumătate a lunii februarie ample acțiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind autorizarea angajatorilor care desfășoară activități de fabricare, depozitare, păstrare, transport și comercializare, a articolelor pirotehnice și pentru...
În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, cu ajutorul unei drone, un grup format din cinci...
Un pensionar din Alba a vrut să ajute financiar ţara, dar a rămas fără 94.000 de lei. Bătrânul și-a pierdut economiile de-o viaţă după ce a fost păcălit de câţiva indivizi care s-au dat drept reprezentanţi ai "platformei de protejare a populaţiei României de viitoarele dificultăţi financiare". Acesta nu...
Cea mai „ocupată” secție a Tribunalului Arad a fost Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, urmată de Secția Penală. Judecătorii arădeni spun că peste criza de personal din justiție s-a suprapus și un volum de dosare mărit față de anii trecuți, astfel că...
Cel mai dur critic al președintelui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, a murit în închisoare. Dizidentul fusese mutat, în decembrie, în „Lupul polar”, o închisoare dură de lângă Cercul Arctic, scrie realitatea.net . Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, a murit, a anunțat vineri serviciul penitenciar din regiunea...
Cei mai buni sportivi din 2023 la gimnastică aerobică vor fi premiaţi la „Gala gimnasticii româneşti”, care va avea loc astăzi la București, la Circul Metropolitan. Componenţii lotului naţional de seniori antrenat de Maria Fumea şi Mădălina Cioveie au câştigat la Campionatele Europene din Antalya patru medalii (trei de...
A II-a ediție a expoziției cu porțelanuri, intitulată „ Natura pe porțelan ”, este rezultatul colaborării pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, respectiv Grădina Botanică Universitară „Pavel Covaci” din Macea, o au cu Secția de Științele Naturii a Complexului Muzeal Arad. Expoziția va fi deschisă în...
În perioada 16-18 februarie 2024, la C.I.E „Moldexpo”, se desfășoară a XXVII-a ediție a expoziției internaționale specializate „Tourism & Travel Expo”. În cadrul expoziției sunt prezenți peste 60 de participanți, aceștia fiind din Republica Moldova, România, Bulgaria, Slovacia și Armenia. Misiunea participanților este de a susține turismul cultural, rural,...
Betacarotenul, pigmentul de culoare portocalie-roșiatică, regăsit într-o varietate de plante, legume și fructe, deține un rol esențial în menținerea sănătății organismului. Originea numelui său provine din alăturarea cuvântului grecesc „beta” cu latinescul „caroten” (n.r. morcov), primul proces de cristalizare a acestuia fiind realizat din morcov în anul 1831 de către...
Durerile articulare sunt o problemă comună pentru mulți oameni din întreaga lume, afectând calitatea vieții și capacitatea de mișcare. În acest articol, vom explora diferitele aspecte ale durerilor articulare, inclusiv tipurile lor, cauzele posibile și modalitățile eficiente de tratament și prevenire. Tipuri de Dureri Articulare Durerile articulare pot apărea în...
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a anunțat astăzi recompartimentarea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Arad, pentru a reduce timpul de așteptare și a crește funcționalitatea secției. „Recompartimentăm Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean! La propunerea șefului de secție, dr. Radu...
Două mașini s-au ciocnit azi, în zona RAR. Victima, de 70 ani, conducător auto, prezintă traumatism hemitorace anterior drept și traumatism abdominal. Victima este transportată la UPU-SMURD de la Spitalul Județean Arad. Azi, în jurul orei 06.40, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele...
În această dimineață, în jurul orei 07:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Mărăuș. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă...
Cu o incidență în creștere și consecințe devastatoare, accidentul vascular cerebral (AVC) rămâne una dintre cele mai serioase probleme de sănătate publică în România. Potrivit statisticilor, este a doua cauză de mortalitate în rândul populației generale și principala cauză de dizabilitate și handicap major. Desigur, pentru a face față acestei...
Hiperglicemia este o afecțiune caracterizată prin niveluri crescute de glucoză (zahăr) în sânge. Este o problemă comună întâlnită la persoanele care suferă de diabet zaharat, dar poate apărea și la cei fără această afecțiune. Este important să înțelegem cauzele, simptomele și consecințele hiperglicemiei pentru a putea gestiona și trata corect...
Caz halucinant în Timișoara. Un bărbat de 33 de ani a fost prins de polițiști drogat chiar în timpul examenului auto. În loc de permis auto, acesta s-a ales cu dosar penal. Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit, marți, pentru control, pe strada Paul Constantinescu din oraș, un autoturism...
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a cinci angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad şi a doi instructori auto, acuzaţi de luare de mită. De asemenea, alte două persoane au fost trimise în judecată pentru dare de mită. Procurorii DNA Timişoara au...
Polițiștii locali au aplicat amenzi de zeci de mii de lei pentru incendierea și aruncarea deșeurilor în zona Mărului, o zonă transformată de persoane certate cu legea într-o adevărată groapă de gunoi. „În cadrul acțiunilor zilnice de monitorizare a zonei Mărului desfășurate de echipaje ale Serviciului Protecția Mediului din...
Pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit în această după-amiază, în jurul orei 16:30 cu o autospecială de stingere, pentru lichidarea unui incendiu produs la vegetație uscată, în apropierea drumului județean 792C din localitatea Luguzău. În urma incendiului au ars aproximativ 3000mp de vegetație uscată și mărăciniș. Atenție! Aceste arderi...