Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova au dispus reţinerea inculpatului Cană Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj urmând ca acesta să fie prezentat Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.
"Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că la data...
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei olandeze care a obținut fonduri europene pentru un proiect derulat în Arad.
DNA anunță că Myra Maria Cornelia Jochems, cetățean olandez cu reședința în România, a fost trimisă în judecată. Femeia este administrator al unei...
Preşedintele tinerilor social-democraţi Arad, Ingrid Iordache, acuză lipsa de bun simţ şi populismul cu de care dau dovadă tinerii din PNL Arad, prin liderul lor Andrei Fuliaş. „Oare nesimţirea este spiritul în care sunt educaţi tinerii din PNL?! Am crezut că tinerii din toate partidele politice vor putea să se...
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că municipalitatea nu are nicio datorie la CET, companie care are anumite dificultăţi financiare. Edilul susţine că cel în măsură să rezolve problemele este Guvernul României, care în perioada ultimilor ani nu a alocat deloc, sau...
Preşedintele asociaţiei Vatra Arădeană, Ciprian Luca, a organizat o conferinţă de presă în care şi-a exprimat regretul pentru eşecul municipiului în lupta pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
Luca spune că a urmărit cu atenţie derularea acestui proiect şi evenimentele pe care le-a presupus şi a afirmat că...
În primele zile ale noului an, la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad se va da startul maratonului de spectacole din cadrul proiectului ,,Luna plină de teatru” .
Proiectul inițiat in anul 2012 s-a dovedit a fi unul de succes pentru că, sălile de spectacole au fost an de an neîncăpătoare...
Săptîmâna şi accidentul, pare a fi predicţia ursitoarelor, cărora se pare că li s-a pus pata pe intersecţia B-dului Revoluţiei cu str. Andrei Mureşanu. Mai pământean vorbind miercuri, 16 decembrie, în jurul orei 15,00, în condiţiile în care semafoarele nu funcţionau, o tânără conducătoare a unui Audi şi care vorbea...
„Sărbătorile Crăciunului sunt aşteptate cu multă bucurie de toată lumea. (…) Tineretul are binecuvântate pricini să aştepte deschiderea sau dezlegarea horilor; (…) copiii tânjesc după colindat, stea, irozi, capra şi altele, iar toată lumea laolaltă aşteaptă Crăciunul sătul, cu mâncarea de carne“, scria etnologul Tudor Pamfile, în 1914, în trilogia...
Peste 350 de arădeni au luat parte la competiţiile Happy Race, organizate în cursul zilei de duminică în municipiul Arad. Copii, adolescenţi, dar şi persoane mature au ţinut să se înscrie într-o competiţie distractivă din care toţi au avut de câştigat.
Happy Race a fost compusă din mai multe probe...
Arădenii au donat în mai puţin de o lună de zile peste o tonă şi jumătate de monede. Asociaţia Centrul de Excelenţă Arad şi Poliţia Locală Arad au reuşit să adune peste o tonă şi jumătate de monede pentru a ajuta spitalul de Pediatrie. După aproape o lună de la...
Începând de joi şi până duminică Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a organizat Festivalul Tradiții de Iarnă 2015, la Expo Arad, un eveniment dedicat Sărbătorilor de sfârșit de an.
Evenimentul a cuprins un târg cu vânzare de îmbrăcăminte, încălțăminte, dar și multe alte produse pentru cadourile de sărbătoriși un...
Brazii de Crăciun au invadat piaţa Mihai Viteazul. Aici, pomii aduşi din Germania fac „legea”, iar vânzările merg strună, după spusele vânzătorilor.
Aici pot fi găsite atât varianta clasică a bradului, cât şi cea de brad argintiu, iar preţurile diferă în funcţie de mărime şi de aspect. Astfel, brazii pot...
Furnizorul de gaz E.ON anunță că marți, în Arad, va fi oprită alimentarea locuințelor de pe mai multe străzi, din cauza unor lucrări.
Astfel, începând cu ora 8.00, locuitorii de pe următoarele străzi nu vor avea gaz: Ecaterina Teodoroiu, Gheorghe Barițiu, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Mihai Eminescu, Lucian Blaga,...
Municipalitatea încearcă de cel puțin un deceniu să obțină în administrare spațiul generos, dar neîngrijit, din fața gării, care aparține CFR.
Platoul din fața clădirii istorice și parcările ar putea fi reamenajate, pentru a se schimba complet aspectul trist al Pieței Gării. Reprezentanții Primăriei au avut numeroase discuții de-a lungul...
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, a primitieri, 9 decembrie, cele mai frumoase urări de la colindătorii veniţi de la grădiniţă.
Întreaga echipă CCIAA a privit emoţionată momentul oferit de vizitatori: aceştia au colindat şi au recitat poezii, aducând astfel spiritul şi bucuria sărbătorilor de iarnă mai aproape. Frumuseţea ocaziei...
Angajații din școlile arădene nu trebuie să își mai facă griji că nu își vor încasa salariile aferente lunii noiembrie, bugetul fiind suplimentat.
În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.950/2015, prin care s-a suplimentat bugetul judeţului Arad pentru plata salariilor personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat...
Municipiul Arad a ieșit din competiția Capitală Culturală Europeană 2021. Decizia a fost luată cu câteva minute în urmă la București.
Din cele 14 orașe din România, printre care și Aradul, rămase până astăzi în competiție - doar patru au mers mai departe, anume: București, Baia Mare, Cluj-Napoca și Timișoara....
Investițiile care au schimbat fața Gării Arad sunt prezentate, de către constructor, într-un film de trei minute.
Imaginile au fost prezentate oficialilor și presei, joi, cu ocazia vizitei ministrului Transporturilor, Dan Costescu.
În luna noiembrie a anului 2015, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au executat 602 misiuni, din care 434 gestionate doar de către structurile profesioniste, 168 de către serviciile voluntare, iar 7 în cooperare.
Comparativ...
,,The Association of the Balkan New Illuminism”, care reuneşte personalităţi academice, ştiinţifice şi culturale din întreg arealul Balcanilor de Vest -, şi care susţine respectarea valorilor pluralismului, toleranţei şi statului de drept în această zonă a Europei -, i-a conferit în data de 1 decembrie 2015 istoricului român Antoniu Martin...