În luna martie a acestui an fost fost înmatricultate 26 de societăţi comerciale noi cu participare străină la capitalului social subscris. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, valoarea capitalului social total subscris a fost de 99,7 mii lei, 24.293 de dolari americani şi 22.431 de euro.
Creşterea numărului de...
Deţinuţii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad se vor plimba, de acum înainte, în maşină nouă. Că vor fi transportaţi la instanţele de judecată, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale sau la muncă, puşcăriaşii vor fi duşi cu o autospecială nouă de 23 de locuri. Maşina care urmează...
Primăria a avansat cu procedurile pentru licitarea lucrărilor de reamenajare a Pieței Avram Iancu, unde vrea să realizeze o zonă pietonală și o parcare subterană cu aproape 600 de locuri.
Publicarea anunțului de licitație durează pentru că unele documente au fost completate în urma unor recomandări primite de la autoritățile...
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad anunță că în judeţ există 4200 de absolvenţi de liceu din promoţia curentă, însă doar 2992 s-au înscris la bacalaureatul din sesiunea de vară, rezultând că peste 1200 nu vor susţine examenul.
„Printre cei care nu participă la această sesiune a bacalaureatului sunt și elevi...
Astăzi arădeanul Ovidiu Hațegan va arbitra primul său meci la Campionatul Mondial sub 20 de ani, organizat în Noua Zeelandă.
Hațegan a fost delegat la partida dintre Mexic și Uruguay, care se va disputa de la ora 09:00 (ora României), pe arena Otago, din Dunedin. Arădeanul va fi ajutat la...
Începând de joi, 4 iunie şi până duminică, 14 iunie, Nemeth German CIRCUS va da reprezentaţii zilnice de la ora 18,00 pe ştrandul NEPTUN.
Sâmbăta şi duminica vor fi câte două spectacole, la ora 15,00 şi la ora 18,00!
Luni, 8 iunie şi marţi, 9 iunie, preţul unui bilet va...
Poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroc au fost sesizaţi ieri despre faptul că, persoane necunoscute au sustras bani şi un permis de conducere dintr-un autoturism ce se afla parcat pe malul lacului Ghioroc.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit, în doar câteva ore de la sesizare, identificarea a trei tineri,...
Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată, joi, de la ora 09,00, în trei localități din județ, unde Transgaz va efectua lucrări.
Astfel, conform unui comunicat de presă, localităţile ce vor fi afectate sunt Vladimirescu, Mândruloc şi Cicir.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor se va efectua treptat, imediat după...
Joi, 4 iunie, începe la Arad a doua ediţie a Festivalului de literatură Discuţia secretă. Programul complet, care poate fi consultat mai jos, se întinde de joi până duminică şi cuprinde 15 evenimente: lecturi publice, lansări de carte, dezbateri, dar şi momente speciale în care publicul este chemat să socializeze...
“Youth for Life, Partners for Education” este un proiect al Asociaţiei Sirina, care îşi propune să dezvolte activităţi de voluntariat cu tineri şi copii din Şcoala Gimnazială “Iosif Moldovan“ Arad. Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.
Activităţile din cadrul proiectului vor...
Lucrările la lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad, cel cuprins între DN7 Pecica și municipiu, vor fi încheiate în cel mult trei săptămâni, anunță constructorii.
Acest segment este complet asfaltat și se mai lucrează doar la montarea de parapeți, garduri și panouri de antifonare.
Referitor la momentul deschiderii traficului, pentru a...
Doi arădeni care au acasă o crescătorie de ciuperci, pentru consum propriu, au descoperit că una dintre acestea a luat-o razna şi a ajuns la un diametru de aproape un metru si jumătate.
Băieţii s-au minunat şi când au cântărit-o, pentru că ciuperca are aproximativ patru kilograme, numai bună de...
În fiecare an, pe 31 mai, țări din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Mondială fără Tutun”. Inițiativa, care își propune să atragă atenția asupra pericolului utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători, datează încă din anul 1987 și vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății.
Astfel, Organizația de Tineret a...
Podul Traian a fost din nou, luni, scena unei amenințări venite din partea unui bărbat care s-a cățărat pe structura metalică și a anunțat că se aruncă în Mureș.
De fapt, este vorba despre Iosif Nagy, același bărbat care a mai amenințat că se aruncă de pe pod și în...
Buzăul a găzduit Campionatul Naţional al Juniorilor III, nivel 1 şi 2, întrecere organizată de Federaţia Română de Gimnastică. Liceul cu Program sportiv Arad, prin secţia de gimnastică artistică a fost reprezentatp de elevi ai profesorilor Eugen Căţean şi Gabriel Haş. Echipa la nivelul 2, 10-11 ani, formată din: Eduard...
Centrul Municipal de Cultură le pregăteşte celor mai mici dintre arădeni o serie de surprize cu ocazia zilei de 1 iunie. Copiii vor fi în centrul atenției și în acest an cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor. Luni, 1 iunie, începând cu ora 12, copiii sunt așteptați în parcul Aventura...
Festivalul de Teatru Circ îşi închide porţile sâmbătă, 30 mai, reacţia publicului la acest eveniment dovedindu-se a fi una pozitivă. Până la gongul de final, pe scena sălii mari a Teatrului Clasic Ioan Slavici se vor juca ultimele două specacole. Vineri, 29 mai, de la ora 19,30 arădenii sunt aşteptaţi...
Astăzi a avut loc cursul festiv la Liceul Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn" Arad.
Evenimentul a fost unul încărcat cu emoții atât pentru elevii și părinții lor, cât și pentru dascălii care i-au pregătit pe tineri pe parcursul celor patru ani de liceu.
Cu emoții, fiecare diriginte și-a invitat elevii și...
Consilierii municipali au modificat, vineri, Regulamentul de desfăşurare a activităţilor comerciale în Arad (Hotărârea nr.9/2011 a Consiliului Local), aprobând prelungirea programului la terase, dar și reguli noi de funcționare a localurilor.
Conform deciziei luate în ședința ordinară a Consiliului Local, în sezonul cald, respectiv în perioada 15 martie – 15...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad îşi cumpără maşină nouă. Cei de la direcţie au cerut Consiliului Judeţean Arad aprobarea pentru achiziţionarea unui autoturism nou prin Programul „Rabla”. DGASPC va da la schimb un automobil mixt Dacia N1 1309, care a fost fabricat în anul 1992, şi...