Fabrica de vagoane Astra Vagoane Călători îşi deschide o şcoală profesională, ca reacţie la ruptura şcolii româneşti faţă de nevoile industriei naţionale
*Şcoala românească a continuat să creeze pe bandă rulantă şomeri cu diplomă de studii superioare, alimentând mai degrabă orgoliul elevilor, al studenţilor şi al părinţilor, în loc să...
Mai mult decât atât, prestigioasa instituţie de învăţământ este şi membru fondator al acestui proiect. Acesta reuneşte toate universităţile, institutele de cercetare – dezvoltare şi bibliotecile centrale universitare din România.
Majoritatea absolvenţilor de liceu din Arad care au participat la simularea bacalaureatului au primit note sub 5 la matematică, doar şase la sută promovând testul, în timp ce la limba română au promovat 13 la sută, iar la biologie nota maximă a fost 3.
Peste 5.000 de cereri au fost depuse până luni la ora 20.00, în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, majoritatea fiind pentru copii care vor împlini 6 ani până la 1 septembrie 2013, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei. Mai sunt doar câteva zile până la încheierea celei...
O poşetă în care erau peste 12.000 de euro a fost furată dintr-un magazin din municipiul Arad, poliţiştii stabilind că hoţii sunt doi copii de 12 şi 13 ani, care au reuşit să cheltuiască peste 2.000 de euro până când au fost prinşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GTC susţine că nu mai poate construi mall-ul Galleria Bucureşti după ce în martie a fost adoptată o decizie care nu mai permite utilizarea terenului clasificat ca zonă verde pentru alte scopuri, iar din această cauză compania a pierdut 15,1 milioane euro, două treimi din valoarea proprietăţii.
Protecţia socială constituie una dintre priorităţile de bază ale strategiei de guvernare USL, o componentă care dă forţă şi coerenţă unei guvernări care s-a dorit şi se doreşte aproape de oameni. Fără a uita ceea ce a promis în campania electorală guvernul Ponta a decis să ia măsuri pentru ca...
Adrian Buleu, suspectat de uciderea omului de afaceri arădean Abel Apostol, va rămâne în arest întrucât Curtea de Apel Timişoara a respins, luni, recursul formulat de apărătorul său, care a susţinut în instanţă că Buleu ar fi fost bătut pentru a recunoaşte crima.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel...
Familia omului de afaceri dispărut în Arad în 1 mai a lansat pe Internet un apel la voluntari pentru o acţiune amplă de căutare care va avea loc azi în păduri şi în albia Mureşului, cel puţin o sută de persoane confirmând deja că vor lua parte la această operaţiune....
Un echipaj medical care a intervenit, luni, la un incident petrecut în municipiul Arad, unde o femeie a căzut de la etajul cinci al unui bloc şi a murit, a fost stropit de la etaj cu un lichid asemănător urinei, care ar fi fost aruncat cu o pungă, transmite corespondentul...
Două cabinete ale serviciului de expertiză medicală pentru pensionarii cu invaliditate s-au mutat în cea mai nouă clinică din municipiul Arad. De serviciile celor două cabinete beneficiază 10 mii de pensionari.
La trei ani după constituirea Boardului Municipiului Arad, Primăria pune la transparenţă un proiect de hotărâre ce cuprinde un regulament de funcţionare a acestuia în 5 puncte, alături de un regulament de desfăşurare a dezbaterilor publice pe marginea proiectelor de hotărâre supuse transparenţei. Interesant este că acest proiect de hotârâre...
Pentru taxarea maşinilor care circulă pe autostrăzi există mai multe posibilităţi, precum varianta electronică cu telefonul mobil, printr-un cod de bare amplasat pe geam sau prin achiziţia unei viniete, afirmă ministrul delegat Dan Şova.
"Sunt mai multe posibilităţi. O să fie şi taxă electronică, cu telefonul mobil, o să...
Bineînţeles, tot la ora 14,00! De această dată, ei vor fi prezenţi în zpna Kaufland. De la ei veţi primi materialele noastre promoţionale, cu ajutorul cărora veţi putea beneficia de oferta de achiziţionare a biletelor la festival, în regimul de 1 + 1 gratuit!
În perioada 13.05.-13.06.2013 se vor executa lucrările de reparații ale carosabilului și trotuarelor pe Bd.Vasile Milea. Pentru desfășurarea lucrărilor, tronsonul dintre str.Nicolae Grigorescu și str.I.C.Brătianu va fi închis traficului auto în perioada sus-menționată.
Persoanele care hrănesc câinii fără stăpân ar putea fi amendate cu până la 5.000 de lei, potrivit unei prevederi care va fi introdusă în proiectul de modificare a hotărârii din 2009 privind controlul reproducţiei câinilor în Capitală, a declarat coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu.
Trei tineri au fost reţinuţi de poliţiştii din Timişoara, fiind suspectaţi că au comis peste 20 de furturi din locuinţe în judeţele Timiş, Arad şi Bihor, doi dintre ei fiind prinşi în flagrant, în timp ce un al patrulea tânăr, presupus complice al acestora, este audiat de anchetatori.
Amadeus Guitar Duo face parte din elita ansamblurilor de chitară clasică din întreaga lume, bazele sale fiind puse în 1991 de canadianca Dale Kavanagh şi chitaristul german Thomas Kirchhoff . Secretul succesului lor şi al unei agende de peste 70 de concerte pe an constă în devotamentul artiştilor pentru instrumentul...