Nemulţumirile Uniunii Locale a AsociaţiilorLocative (ULAL) Arad legate de serviciile E-ON Gaz continuă să existe, în ciudarecentei întâlniri la care au participat cele două. Deşi furnizorul de gaz apromis că facturile vor ajunge la timp la consumatori, acest lucru nu este pusîn practică.
“Pentru a putea ajuta asociaţiile în a...
O nouă schimbare în fruntea Direcţiei deSănătate Publică Arad, dr. Ionel Drăgănescu fiind înlocuit în funcţia dedirector coordonator cu Constantin Cătană, prin ordin ministerial. Proaspătuldirector este singurul din lungul şir de directori care s-au perindat pefotolilul de conducere al instituţiei sanitare arădene, care nu este medic,fiind de meserie jurist. Deşi...
UTA a intrat în vacanţă după acţiunea de vineri, care a presupus o deplasare la Debrecen pentru un meci amical în companiei campioanei Ungariei, pierdut de arădeni cu scorul de 4:0. Utiştii vor reveni pentru pregătiri în 10 ianuarie, când încep antrenamentele pentru partea a doua a sezonului. Cu siguranţă...
Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute şirul balurilor bobocilor desfăşurate de liceele arădene în acest an. Ultimii, dar nu cei de pe urmă boboci intraţi pe scena balurilor, elevii de la Ghiba s-au axat pe ideea de “pace mondială”, importanţa dezideratelor pacifiste devenind motivul unui...
Consilierii municipali au aprobat în şedinţa de vineri studiul de fezabilitate aferent construirii unui nou bloc de locuinţe sociale pe strada Tarafului. Proiectul nu a fost însă aprobat „la foc automat”, social-democratul Marian Melinte ridicând problema preţului estimativ al realizării construcţiei. Melinte a considerat că preţul de 500 euro/metru pătrat...
Sâmbătă seara, municipiul a stat sub semnul solidarităţii, lumea bună adunându-se la un loc la cel mai mare eveniment caritabil al Aradului: Balul de Cristal. La cea de a IV-a ediţie a evenimentului, bogaţii au strâns pentru săraci aproape 60.000 de lei, bani care vor ajuta mai multe familii arădene...
Prima zăpadă căzută în judeţul nostru în această iarnă a adus cu sine şi prima tragedie rutieră, soldată cu moartea unui şofer nevinovat. Este vorba de un accident rutier care a avut loc pe şoseaua care leagă Horia de Şiria, în seara zilei de sâmbătă în jurul orei 23. Din...
Sala de conferinţe din Complexul Universitar M al Universităţii “Aurel Vlaicu” va fi astăzi gazda unei lansări de carte la care vor participa personalităţi de marcă din învăţământul românesc. Evenimentul va începe la ora 11.00, în prezenţa ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, cel care va asista la...
„Publicitarii” continuă să conteste proiectele de hotărâre
Proiectele de hotărâre privind modificarea unor prevederi ale Regulamentului de publicitate stradală din municipiu, respectiv consecionarea prin licitaţie a serviciului, nu au intrat în dezbaterea consilierilor municipali în şedinţa extraordinară de vineri dimineaţă. Propunerea de amânare a venit din partea viceprimarului Geanina Pistru,...
La fel ca peste tot, anul 2010 nu a fost unul tocmai uşor pentru comuna Buteni şi pentru administraţia acesteia. Chiar şi aşa, an de criză fiind, realizările au mers înainte, şi obiectivele îndeplinite dau posibilitatea punerii la punct a altor planuri de viitor care să ducă la dezvoltarea Buteniului...
În partea a doua a lunii decembrie – ne informează prof. Emil Şimăndan, preşedintele Fundaţiei „Ioan Slavici” din Arad – va apărea sub egida Fundaţiei pe care o conduce , la Editura Gutenberg Arad, primul „Dicţionar al presei arădene” (DPA). Cei şase autori ai dicţionarului – Gabriela Groza, Melente Nica,...
Zi lungă la Tribunalul Arad, unde ieri apărătorii inculpaţilor din procesul clanului “Împăratul” condus de Uţu Rohozneanu şi-au prezentat concluziile în faţa instanţei. Şedinţa de judecată a început la ora 13 şi s-a încheiat puţin după ora 17, desfăşurându-se fără nicio pauză. Puţini au fost cei care au reuşit să...
Direcţia Strategii Publice şi Comunicare din interiorul primăriei Arad a elaborat, la iniţiativa primarului, un proiect de hotărâre privind reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare.
În expunerea de motive se...
Falcă: “Constatăm şi azi că minciuna e cea mai mare calitate a lui Calimente”
„Rezultatul de la Hunedoara trebuie să fie pentru arădeni o lecţie”
Între deputatul PNL Mihăiţă Calimente şi primarul Gheorghe Falcă a izbucnit un nou scandal, în urma unor declaraţii făcute de liberal. Calimente a salutat victoria...
Astăzi, de la ora 17, se deschide sezonul de patinaj la Patinoarul Municipal de pe str. Cetăţii. Cu această ocazie, primăria anunţă că cei mici se vor putea întâlni cu Moş Crăciun. Pentru sezonul 2010-2011 programul de funcţionare şi tarifele Patinoarului sunt aceleaşi ca în sezonul trecut. Biletul de intrare...
A fost modificat bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului. Se pare că Uniunea Europeană nu ne-a plătit 898.000 de lei, din cauza întârzierilor înregistrate în derularea proiectului din fonduri structurale “Pas cu pas spre o scoală deschisă”, aşa cum se arată în adresa Liceului Vasile Goldiş.
Se majorează cu...
Studenţii anului II de la Jurnalism, din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, au participat ieri la un curs mai special, susţinut de actorul Valentin Voicilă, liderul din stradă al Revoluţiei arădene din decembrie 1989. Cursul s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Arad, secţiunea dedicată evenimentelor glorioase, unele dintre ele însă...
Proiectul de buget pe anul viitor cuprinde anumite limitări pentru administraţiile locale care au restanţe la plata unor lucrări prestate de anumiţi agenţi economici. Astfel, aceste administraţii nu vor mai putea demara investiţii şi lucrări noi anul viitor dacă nu îşi vor plăti datoriile vechi pentru lucrările care au depăşit...
O groapă rasarită în carosabil, în cartierul Vlaicu, în apropiere de Atrium Mall, a lăsat mai mulţi şoferi fără cauciucuri. Gaura formată in jurul unei guri de canal a tăiat câte doua pneuri şoferilor care au avut ghinionul să treacă prin zonă. “Veneam cu 30 la oră, că vedeţi ce...
Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au decis, marţi, prin vot secret, să respingă cererile de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi. Astfel, 11 deputaţi au votat că nu sunt de acord cu extinderea urmăririi penale,...