Şedinţă de judecată alertă în cazul clanului condus de Uţu Rohozneanu, ieri la Tribunalul Arad. Rejudecarea propriu zisă a început ieri, după mai multe amânări de la întoarcerea dosarului la Arad, în jurul orei nouă dimineaţa şi a luat sfârşit după ora 12, timp în care au avut loc audieri...
În PSD a izbucnit un nou conflict la vârf între preşedintele Victor Ponta şi predecesorul său, Mircea Geoană. Totul a pornit de la o declaraţie a lui Geoană în care spunea că Ponta, purtătorul său de cuvânt în campania pentru alegerile prezidenţiale, l-a sfătuit să mintă în privinţa vizitei nocturne...
Pregătirile pentru Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad au intrat pe ultima sută de metri. Organizatorii şi bobocii au stabilit deja ultimele amănunte pentru că mâine seară are loc marele eveniment... adică momentul în care vom afla cine sunt Miss şi Mister Boboc 2010 ai...
Electro Fidelity Company, pe scurt EL-F, este una dintre societăţile din Arad care se bucură de un management extrem de eficient. Cea mai recentă dovadă a acestui lucru este noul sediu administrativ al firmei, care cuprinde şi un showroom, depozit (600 mp) şi platforme (800 mp). Sediul, aflat în Sânleani...
Cel mai mare motor de căutare din lume, Google, a anunţat ieri că va lansa în România serviciul Street View, prin care utilizatorii vor avea acces la imagini panoramice cu străzile din opt oraşe, respectiv din Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Oradea, Sibiu şi Timişoara. De asemenea, sunt disponibile imagini...
Veste bună de la poliţiştii arădeni - infracţionalitatea stradală este în scădere semnificativă. Pe parcursul celor 11 luni ale anului în curs din analiza datelor statistice existente, a rezultat că infracţiunile sesizate de natură judiciară au scăzut cu 1029 de fapte, faţă de perioada similară a anului trecut.
Evoluţia infracţiunilor...
Echipajul SMURD Arad a intervenit pe strada Horea din municipiu pentru acordarea asistenţei medicale unei femei în vârstă de 83 de ani, blocată în apartament. Incidentul a avut loc în cursul serii de marţi când octogenara a suferit un accident vascular cerebral şi hemipareză dreapta în timp ce se afla...
Deşi a avut loc banchetul de final de an, fotbaliştii Bătrânei Doamne nu au intrat în vacanţă. Deşi se intenţiona un joc amical cu Gloria, în cele din urmă la acest meci au participat doar jucătorii de la echipa a doua. „Am preferat să-i las pe cei care au jucat...
Val de spargeri în Nădlac, unde două case au fost sparte în mai puţin de o oră şi în alte zece hoţii au dat târcoale. Aceştia au fugit cu o pradă bogată - zeci de mii de euro şi bijuterii de familie. Politiştii arădeni caută acum o bandă de romi,...
Arădencele întâlnesc joi, de la ora 19:30, pe Flying Foxes, într-un meci din Liga Europei Centrale care se dispută la Viena
BC ICIM Arad va susţine, joi seara, de la ora 19:30, a patra partidă din cadrul grupei B în Liga Europei Centrale. Arădencele vor juca în deplasare, la Viena,...
Compania petrolieră LUKOIL, unul din primii trei jucători de pe piaţa de carburanţi din România, cu o reţea de 300 staţii de distribuţie a ajuns şi la Arad cu campania „Testează calitatea carburanţilor Lukoil!”.
Arădenii vor putea testa carburanţii până mâine, în staţia Arad 7din strada Timişoarei, nr 145 unde...
Este deja o imagine binecunoscută aceea a copiilor care fug după noi cerşind un leu sau o bucată de pâine. Sunt mulţi, iar în prag de iarnă nu au unde să stea, sfârşind uneori tragic. Tocmai de aceea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (DGASPC) s-a gândit...
Mai sunt câteva săptămâni până când se dă startul şirului de sărbători, drept pentru care agenţiile de turism, hotelurile, pensiunile, restaurantele şi localurile de tot felul se întrec în oferte cât mai îmbietoare şi potrivite pentru buzunarele cetăţenilor în astfel de vremuri. Nu foarte mulţi sunt cei care ştiu încotro...
Sfârşitul de an aduce veşti dintre cele mai neplăcute nu doar pentru bugetari, ci şi pentru mame sau pensionari. Astfel, conform unei decizii a Guvernului, pensionarii cu pensii cuprinse între 740 şi 1.000 de lei, precum şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, să achite contribuţii sociale de sănătate. Persoanele vizate...
Lungul şir de veşti proaste pentru viitoarele mame continuă, astfel încât ultima decizie a Guvernului le nemulţumeşte pe cele care vor aduce pe lume copii în anul următor. Astfel, perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului va fi redusă, din 2011, de la doi ani la un an...
Consiliul Lcal Municipal intenţionează să participe şi el cu bani la lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. Cota de participare a acestuia va acoperi contribuţia asociaţiei de proprietari de minimum 10% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie din devizul general. Participarea consiliului local la executarea lucrărilor...
*Reevaluarea terenului fostei fabrici de zahăr – abia în 18 ianuarie 2011
Încă o amânare în judecarea dosarului „Fabrica de Zahăr” în care este inculpat şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Nici ieri Alexandru Şipoş, expertul care trebuia să facă reevaluarea terenului fostei fabrici de zahăr, nu a depus expertiza în...
Copilul preşedintelui organizaţiei municipale PC Arad, Ioan Bej, a fost muşcat zilele trecute de un câine fără stăpân, undeva în zona Pieţei Obor. Dus la spitalul de boli infecţioase, copilul a primit doar trei doze de vaccin antirabic, pentru alte două fiind nevoit să aştepte ca unitatea sanitară să mai...
Rezultatul evaluării activităţii manageriale a directorului Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pentru perioada 2006-2010 va sta vineri la baza hotărârii Consiliului Local Municipal de a pune punct contractului de management încheiat cu Laurian Oniga. Nota obţinută de acesta în urma evaluării comisiei numite de CLM este 8,37. Oniga va elibera postul...
Aleşii locali decid vineri soarta publicităţii stradale. Consilierilor li se propune să voteze un proiect de hotărâre ce vizează gestionarea acestui tip de publicitate. Sunt aduse argumente precum haosul publicităţii outdoor în Arad în acest moment, precum şi latura pecuniară a măsurii ce urmează să fie implementată, şi anume scoaterea...