Anunţata expoziţie a „Taberei de pictură de la Bata“ va avea loc între 14 şi 31 august la Muzeul de Artă Arad. Găzduită de sala Ovidiu Maitec, expoziţia reuneşte lucrările realizate de artiştii prezenţi la prima ediţie a taberei de pictură organizată în luna iunie a acestui an. Vă reamintim...
Imaginea exterioară a Penitenciarului nu va mai fi la fel de sumbră, cel puţin în ochii copiilor ce aşteaptă să îşi viziteze părinţii ori rudele, atmosfera apăsătoare fiind estompată de locul de joacă nou amplasat. De acum, în aşteptarea revederii, copii vor putea să se joace dându-se pe tobogane şi...
Reprezentanţii PD-L s-au întâlnit cu primarii la sfârşitul săptămânii trecute pe Valea Mureşului, mai exact la Lipova. „Joi am avut o întâlnire la Lipova cu primarii PD-L. Spre surprinderea noastră aceştia şi-au exprimat dorinţa de a susţine în campanie un senator în persoa-na politicianului Constantin Traian Igaş şi un deputat...
Străzi inundate, gospodării asemenea, trafic blocat. Astfel a arătat Aradul vineri seara, după o furtună puternică care a durat mai bine de două ore. Mai mult, sistemul de comunicare cu serviciul de urgenţă a fost blocat, Inspectoratul de Urgenţă „Vasile Goldiş“ a înregistrat 74 de solicitări de evacuare a apei....
Tataee de la BUG MAFIA a lovit frontal un mopedist, sâmbătă seara, chiar în localitatea Vladimirescu. Vedeta formaţiei a intrat într-o depăşire, deşi marcajele interziceau clar acest lucru, şi din neatenţie a lovit din plin un mopedist, care în acest moment se află în stare foarte gravă la spital. Şoferul...
Purtători de boli şi de fobii, şobolanii încep tot mai mult să se extindă, să mişune printre locurile de veci, unele morminte devenind gropi de gunoi şi astfel, un mediu propice pentru dezvoltarea lor. Este cazul cimitirului din Cartierul Micălaca, unde săptămâna trecută, Ana M. a sesizat apariţia rozătoarelor printre...
Aradul reprezenta până în 1990 unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară. Fie că ne place sau nu, ocupaţia habsburgică a dat acestui oraş un aer de nobleţe. A reuşit acest lucru prin clădirile deosebite care au fost ridicate, marea majoritate, în acea perioadă. Regimul comunist nu a fost...
Arădenii care circulă cu mijloacele de transport în comun s-au obişnuit cu traficul haotic, însă oamenii spun că nu se pot obişnui cu modul în care unii şoferi de autobuze înţeleg să se comporte. Zilele trecute, în staţia de autobuz de la Podgoria, două doamne s-au revoltat pentru că şoferul...
Cine a crezut că traficul cu maşini nu mai este profitabil, se înşeală. Achiziţionarea unei maşini stricate pe un preţ de nimic, cu predilecţie din Germania, repararea ei în ţară iar apoi revinderea la un preţ bunicel, este încă o afacere care tinde să nu se sfârşească. Cu toate că...
Intervenţie plină de mister. Ieri seară, în jurul orei 22.00, mai multe echipaje de jandarmi mascaţi escortau un bărbat la spital. În câteva secunde, acesta a fost introdus în Unitatea de Primire Urgenţe, unde a fost preluat, la fel de misterios, de medici. Informaţiile despre presupusul rănit au fost ţinute...
Un autocat plin de pasageri s-a răsturnat ieri dimineaţă în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Turnu. Dintre cei 47 de pasageri, doar două femei au necesitat îngrijiri medicale însă pentru răni uşoare, fiind transportate la spital. Ceilalţi călători au scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Accidentul a avut loc...
După ploaia torenţială abătută asupra întregului oraş, câţiva tineri au ales un mod mai ciudat de a-şi petrece weekendul. Dacă în general, arădenii preferă în acest sezon terasele sau ieşirile la iarbă verde, pentru a le împăca pe amândouă, cei trei au aşezat un cort, o masă şi o umbrelă...
La fel ca tacsu’ a început un război, dar spre deosebire de el nu a fost capabil să îl şi termine, aruncând economia ţării pe care o păstoreşte de două mandate, şi de ce nu, şi economia mondială, în pragul colapsului. Nervos că alţii organizează o Olimpiadă pentru care au...
Pe lista clădirilor revendicate în care funcţionează unităţi sanitare arădene a pătruns şi unul dintre cele mai importante spitale arădene: Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Salvator Vuia”. În decursul anilor, clădirea a căpătat un aspect tot mai neîngrijit şi învechit, din cauza faptului că nimeni nu căuta să investească în renovarea acesteia....
Directorul Casei Judeţene de Pensii, Mihaela Vasil, va fi validat, mâine ca reprezentant al PD-L în Camera Deputaţilor pe locul lăsat liber de Titu Gheorghiof (PNL), care a fost desemnat secretar general al Camerei Deputaţilor. Deşi liberalii şi-ar fi dorit ca un reprezentant al PNL să ajungă în Parlament în...
Executivul a preluat în administrare, în urma votului consilierilor municipali, două tronsoane de drum de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Este vorba de tronsoane din DN 7 Arad-Deva şi DN 69 Timişoara-Arad, adică porţiunile de drum situate în vecinătatea oraşului. Motivele expuse de autorităţi în proiect sună...
Trei zile. Atât a mai rămas până când la robinetele arădenilor va curge apă caldă. Cel puţin aceasta este intenţia conducerii CET care a afirmat că pe data de 14 august, începând cu ora 18.00 se va relua furnizarea apei calde. Teoretic se doreşte ca locuitorii tuturor zonelor din oraş...
Cu toate că temperaturile acestei veri fierbinţi te îndeamnă spre locuri răcoroase, la Iratoşu sunt în plină desfăşurare lucrările de reabilitare a Şcolii generale din localitate. După introducerea încălzirii centrale au urmat reparaţiile lemnăriei: uşi, geamuri precum şi a instalaţiei electrice, acolo unde a fost cazul. Fondurile necesare acestor lucrări...
Cu toate că a trecut o lună de când pachetele de ţigări au fost „înfrumuseţate” cu noile pictograme, acest lucru nu pare să afecteze în mare măsură fumătorii. Ba dimpotrivă, unii le găsesc chiar amuzante. Apărute cu o oarecare întârziere din cauza stocurilor mari de ţigări fără noile pictograme, oamenii...
Un scandal monstru a izbucnit între Primăria comunei Şicula şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură. Primarul Aurel Radiţa acuză APIA, de faptul că a deturnat subvenţia pe care primăria trebuia să o primească pentru cele 625,4 hectare de păşune din proprietate. Pentru fiecare hectar din cele 625, APIA...