Toate știrile
Stire Pompierii nădlăcani ? din nou pe podium
În ultima sâmbătă din luna iunie, mai precis în data de 28 iunie 2008, în municipiul Arad    s-a desfăşurat etapa judeţeană a unei întreceri mai aparte; este vorba de Concursul Profesional al Serviciilor Voluntare Pentru Situaţii de Urgenţă. Spunem că este vorba de o întrecere mai aparte deoarece participanţii fac...

03.07.2008

Stire La Clubul Sportiv ?Victoria? Nădlac, Un titlu naţional c?ştigat cu? greutate
Înfiinţat în urmă cu puţini ani (pe perioada primului mandat al primarului Vasile Ciceac) tocmai pe ideea de a investi cât mai mult în tânăra generaţie, în viitorul oraşului şi susţinut cu fonduri locale, Clubul Sportiv „Victoria“ Nădlac reuneşte, se pare cu succes, tinerele talente din vestul extrem al României....

03.07.2008

fashiondays.ro
Stire Contractul de ?ntreţinere ? partea I
Contractul de întreţinere este contractul prin care o persoană numită întreţinut transmite proprietatea unui bun al său unei alte persoane numită întreţinător care, în schimb, se obligă să-i   asigure toate cele necesare traiului, pe tot timpul vieţii, iar la moartea acesteia să o înmormânteze după datină. Acesta este unul din...

03.07.2008

Stire Unităţile alimentare, controlate
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad au început controalele la unităţile de alimentaţie publică, terase, localuri în care se serveşte mâncare şi în unităţile de comercializare, pentru a verifica produsele perisabile servite sau vândute consumatorilor. Tematica de control a fost adoptată pentru protejarea consumatorilor împotriva riscului de a cumpăra...

03.07.2008

Stire Stagiu de formare
În perioada 22-27 iunie 2008, C.C.D.Arad a organizat stagiul de formare al personalului didactic din unităţile de învăţământ nominalizate de I.S.J. Arad în scopul amenajării şi dotării CDI, cu tema „Sensibilizare şi informare privind proiectul CDI. Proiectul de amenajare al CDI.” Acest stagiu se înscrie în calendarul  activităţilor din cadrul...

03.07.2008

Stire Apă pentru locuitorii din Chişlaca, Craiva şi Coroi
Locuitorii din satele Chişlaca, Craiva şi Coroi se pot branşa, de ceva vreme, la reţeaua de apă. Aceasta deoarece, lucrarea în valoare de un milion de euro nerambursabili a  fost finalizată, fiind predată autorităţilor locale. „Am încercat să rezolvăm ca branşarea individuală să nu coste foarte mult, astfel ca să...

03.07.2008

Stire Subvenţiile CET-ului pe masa consilierilor
Consilierii locali municipali sunt convocaţi vineri, la ora 14.30 la şedinţă publică extraordinară. Ordinea de zi va cuprinde 21 de proiecte. Noii consilieri vor avea spre aprobare proiecte precum: atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Arad, cel  privind aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenţii de preţ şi tarif la...

03.07.2008

Stire Alarmă falsă
Ieri seară pompierii şi poliţiştii au fost alertaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă, 112, despre o tentativă de sinucidere. Persoana mai spunea că un bărbat încearcă să îşi pună capăt zile-lor, de pe un bloc din zona Intim.Oamenii legii au plecat imediat spre locul indicat însă acolo.... stupoare....

03.07.2008

Stire Pasiune pentru şerpi
Poate din lipsă de cultură ori pur şi simplu din teamă, viziunea noastră asupra şerpilor este una înspăimântătoare. De fiecare dată atunci când vedem unul, cea mai rapidă reacţie este să-i dăm în cap. „Dacă ucizi un şarpe ţi se iartă şapte păcate“, a devenit pentru noi o adevărată poruncă....

03.07.2008

Stire Expediţie pe Mureş
Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, în colaborare cu Asociaţia de Ecologie şi Intervenţii în caz de Inundaţii Pe-tro Aqua desfăşoară zilele acestea o acţiune pe râul Mureş. Pe parcursul acţiunii, se vor împărţii pliante cu tematică specifică şi se va purta un dialog direct cu cetăţenii şi primarii privind problemele...

03.07.2008

Stire Miss Arad, ?n scop caritabil
În urma ultimei etape a preselecţiei organizate la Central Commercial „Armonia“ s-au calificat 15 fete, din 21 de participante la concursul de Miss Arad. Cele 15 care au trecut de criticile jurilului vor păşi pe scena Teatrului Clasic din Arad, pe data de 11 iulie. Până la bătălia pentru titlul...

03.07.2008

Stire Pe DN 7, TIR răsturnat ?n şanţ
După aproape trei săptămâni în care DN 7 a „scăpat” de evenimente rutiere, ieri dimineaţă, două persoane au ajuns la spital după ce TIR-ul în care se aflau a ajuns într-un şanţ de pe marginea şoselei. Incidentul s-a petrecut în zona localităţii Conop, puţin după ora 7.00. Într-o curbă, şoferul...

03.07.2008

Stire Fără ?viză? ?n Podgorie - Două mii de sticle cu vin, confiscate
1.500 de litri de vin alb îmbuteliat au fost confiscaţi de inspectorii Serviciului Antifraudă Fiscală şi Vamală din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni vamale Timişoara. Cele 2.000 de sticle de vin au fost găsite de inspectorii de specialitate, în urma unui control vamal şi fiscal, într-un antrepozit care...

03.07.2008

Stire Personalul medical de la Urgenţe, Beneficiază de spor de 75%
Ca urmare a regulamentului de sporuri, personalul medical beneficiază de sporuri la salariu, pentru gradul de risc la care se expun. Astfel, după ce reprezentanţii Federaţiei SANITAS au negociat cu managerii de spitale şi reprezentanţii conducerilor unităţilor medicale, au căzut de comun acord că personalul medical de la Unitatea de...

03.07.2008

Stire Interimat la PSD
Cristian Diaconescu preia conducerea interimară a Filialei locale Arad a PSD. Decizia survine după ce săptămâna trecută Biroul Judeţean PSD Arad, în frunte cu preşedintele Florin Remeţan, şi-a depus mandatul. Mandatul organizaţiei judeţene PSD Arad a fost acceptat la Mamaia în cadrul Comitetului Executiv PSD, urmând ca în cel mai...

03.07.2008

Stire Norica Nicolai vine astăzi la Arad
Norica Nicolai  va sosi astăzi la Arad, unde va susţine o conferinţă de presă, urmată de întâlnirea cu organizaţia municipală şi judeţeană a Partidului Naţional Liberal.  Conducerea centrală a PNL a desemnat-o pe Norica Nicolai la conducerea interimară a organizaţiei judeţene a PNL Arad. Ea va numi probabil un Birou...

03.07.2008

Stire ?n cartierul Aurel Vlaicu, Călcat de autobuz
Ieri după masă, puţin după ora 16.00, un bărbat de 41 de ani a fost călcat de un autobuz. Incidentul s-a petrecut în Cartierul Aurel Vlaicu, în zona Pieţei Fortuna. Victima, Ioan Oarcea, şi-a parcat microbuzul pe banda întâi, pentru că toate locurile de parcare erau ocupate, şi a fugit...

03.07.2008

Stire Astăzi se ?ncheie bacul
Astăzi are loc ultima probă din cadrul Examenului de Bacalaureat, proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării. Foarte mulţi dintre candidaţi şi-au ales pentru acestă ultimă zi, specialitatea sport, pentru că nu au de învăţat. Sâmbătă, 5 iulie, absolvenţii vor afla rezultatele complete ale Examenului de...

03.07.2008

Stire Secusigiu, ?njunghiată de o vecină
O tânără de doar 21 de ani a ajuns ieri noaptea la spital, după ce a fost înjunghiată în abdomen. Agresorul este o vecină de-a tinerei, tot de 21 de ani. Totul s-a petrecut marţi seara în localitatea Secusigiu, pe când cele două tinere se aflau în stradă şi povesteau....

03.07.2008

Stire Aseară, Trafic blocat pe ruta Arad ? Timişoara
Trei persoane au ajuns aseară la spital în stare foarte gravă, în urma unui accident petrecut la 10 km de Arad, spre Şagu. Din primele analize ale poliţiştilor reiese că viteza şi neatenţia au fost şi de această dată „vinovate” pentru ciocnirea dintre cele două autoturisme. Poliţiştii împreună cu un...

03.07.2008

fashiondays.ro